Caz 2 – Când alții vorbesc prea mult

Am publicat un articol despre abuzuri, dacă nu l-ai citit, îl găsești aici:

https://www.nicoletapopliceanu.com/…

Astăzi, aș dori să prezint câteva forme ale abuzului pe care le-am găsit la o singură clientă, în timpul ședinței de terapie:

  1. Rușinea – a fost umilită în mod repetat.
  2. Furia – expunerea copilului la scene de nervozitate, urlete, agresivitate verbală.
  3. Lipsa de libertate, copilul este constrâns să facă diverse lucruri pentru a-i mulțumi pe părinți. Are obligații și sarcini care nu sunt potrivite cu vârsta și psihologia lui, treburi gospodărești specifice adulților, este părintele celorlalți copii ai familiei, i se încredințează discuții despre situația financiară precară a familiei, sau alte probleme adulte care sunt copleșitoare pentru psihicul său.
  4. Violență psihologică – insulte, depreciere, invalidări, minimizări.
  5. Nedreptate – îi sunt luați banii primiți în dar, jucăriile, timpul, nu este lăsat să strălucească, să se exprime, să își pună în evidență sau să își dezvolte identitatea.
  6. Criticism exagerat – toate activitățile și rezultatele copilului sunt denigrate.
  7. Violența fizică – bruscare, scuturare, pleznire, lovire sub diverse forme.
  8. Absența liniștei și armoniei în casă, generând stres psihologic constant. Urletele, crizele zilnice, negativitatea sunt amenințătoare pentru psihicul fragil al copilului.
  9. Privarea de iubire, susținere, prezență, protecție, încurajare.
  10. Intrarea bruscă în camera copilului, întrerupându-i activitatea, dându-i ordine și forțându-l să le îndeplinească.
  11. Tracasare psihologică, este forțat constant să asculte văicăreli și negativitate, ore în șir, zilnic. Dacă încearcă să spună ceva, copilul este întrerupt. Raportul de comunicare este de 95% părintele, sub 5% copilul.
  12. Insulte verbale grotești.
  13. Este tras de păr, împins, ignorat în cea mai mare parte a timpului.
  14. La toate acestea, se adaugă abuzurile materiale, cauzate de incapacitatea părinților de a asigura un trai confortabil familiei.
  15. În aceste condiții, copilul nu se simte în siguranță.

Problema cu toate aceste traume internalizate este că, devenită adult, clienta se trezea în situații care reiterau scenele din copilărie.

Atrăgea oameni care nu se opreau din vorbit, nedându-i șansa să contribuie într-un mod sănătos la dialog, iar ea rămânea blocată, așa cum se întâmpla în copilărie, când nu se putea sustrage discursurilor toxice ale mamei egocentrice.

Oamenii o agresau și ea îngheța.

În momentul în care ajungea acasă, o apuca o furie copleșitoare, fiind frustrată și totodată supărată pe ea însăși, pentru că nu a răspuns mai eficient la aceste tratamente lipsite de respect și pentru că nu se apără.

Deși s-au mai repetat și în trecut astfel de situații, conștientizarea se întâmpla numai după încheierea contactelor respective, lăsând-o cu senzația că nu s-a descurcat nici de această dată.

Cauzele stau în mecanismul defensiv dezvoltat în copilărie, când copilul nu putea să se distanțeze de părintele abuziv.

Am șters traumele la nivel de subconștient, urmând să facă o vizualizare zilnică în stare de transă, în care reantrenează subconștientul să răspundă conform unui tipar de autoprotecție și responsivitate spontană.

Urmând această procedură, timp de 30 de zile, ea va fi capabilă să îi oprească pe ceilalți din a o transforma în groapa emoțională a deșeurilor lor psihologice.

De regulă, abuzatorii, nu se opresc la prima barieră trasată astfel încât, am pus-o în gardă că este posibil, ca și după comunicarea limitelor, aceștia să continue abuzul și să fie pregătită pentru a lua măsuri mai în forță.

Prin urmare, dacă i-ai spus unui om să se oprească din lamentări, sau că o discuție presupune dialog, nu monolog și trece de bariera pusă (acesta este un abuz), îți recomand să întorci spatele sau chiar să ripostezi cum este necesar.

Amabilitatea și bunul simț nu funcționează cu astfel de indivizi.

Descarcă gratuit Meditația Theta Healing

Lasa un comentariu

Leave A Response

* Denotes Required Field