Ce se întâmplă dacă nu ai valoare de sine?

Sentimentul valorii de sine-i regele structurii noastre psihice.

Dacă nu avem această latură importantă, indiferent cât de mult vom lucra, pentru a obține ceea ce ne dorim sau oricâte ore de terapie am face, ne vom sabota.

Nu vei accepta niciodată o afacere sau o relație care sunt peste valoarea ta.

Mecanismele tale subconștiente te vor face să revii la nivelul pe care crezi că îl ai.

Asta se întâmplă dacă, ai crescut împreună cu oameni care s-au simțit inferiori și au creat o dinamică relațională cu tine, bazată pe desconsiderare.

De asemenea, dacă ai făcut parte dintr-o familie săracă și nu ai primit cele mai bune lucruri, vacanțe frumoase și bani, ai fost format să trăiești cu limite intense.

Consecințele negative ale absenței sentimentului valorii de sine sunt următoarele:

  • stima de sine slabă – lipsa de apreciere și de iubire, pentru ceea ce reprezinți;
  • inautenticitatea – percepția că nu ești suficient de bun cum ești;
  • îndoiala privind propriile capacități – sindromul impostorului și convingerile că nu meriți să faci parte din lumea bună și să ai avere foarte mare;
  • disimularea – credința că trebuie să joci un rol, pentru a nu-i face nefericiți pe ceilalți sau, că, trebuie să te ridici la nivelul așteptărilor celorlalți, fie să te ascunzi în spatele unor măști, de teama de a nu fi criticat;
  • pierderea libertății la nivel subiectiv – pe măsură ce comportamentele nespecifice ție se vor înmulți și se vor amplifica, vei cădea în capcana unor situații fabricate pe baza incapacității de a-ți onora Sinele real;
  • lipsa de respect față de propria persoană – oamenii ne tratează cum ne tratăm prin urmare, nefiind în măsură să te respecți, cu atât mai puțin vei reuși să îi faci pe alții să te respecte, din cauză că, nu ești sincer și nu trăiești cea mai bună viață posibilă a ta. Te gândești că,  îi păcălești, când, în realitate, cei mai mulți își dau seama de ceea ce se întâmplă;
  • slaba conștiință de sine – focusarea, predominant orientată, pe a-i mulțumi pe alții, deși, tu ești într-o stare mizerabilă. Suporți conversații neinteligibile, apucături și manifestări absurde sau rele, pentru a evita conflictele. Nu pui bariere sănătoase în relațiile cu ceilalți.

Toate aceste probleme, nerezolvate, vor produce modificări în corp, ce, în timp, ar putea duce la tulburări de sănătate serioase:

  • stres;
  • depresie;
  • anxietate;
  • nervozitate;
  • îngrijire personală insuficientă;
  • tensiune mărită;
  • migrene;
  • dureri de spate;
  • dureri de maxilare, din cauza încleștării acestora;
  • scădere a imunității.

Viețile noastre nu trebuie să fie o provocare constantă și o povară. Pot fi transformate în povești care ne pot hrăni sufletește și ne pot ajuta să înflorim.

Nu este nevoie să trăiești într-o realitate ostilă și vitregă.

Dacă încă mai aștepți un salvator, să se schimbe ceilalți sau să intervină un miracol, pentru a nu mai fi nefericit, în acest caz, ai pierdut esențialul vindecării – creatorul unui destin pozitiv ești TU.

În cursul Vindecă-ți viața vindecându-ți copilăria, vei învăța cum să faci schimbările profunde necesare astfel încât, să începi să trăiești o viață plină de satisfacții, succes, fericire și siguranță.

Vei înțelege ce-i real și normal și, ce nu-i.

Sunt de părere că, ești destinat să trăiești o existență sănătoasă. Tu s-ar putea să te îndoiești de asta, dacă, ai avut experiențe traumatizante..

Sunt comune, dar, în mod sigur, aduc prejudicii.

Am fost învățați de oameni care au venit pe lume mai devreme decât noi că, maltratarea și neglijarea sunt banale.

Însingurarea este un proces frecvent asociat cu concluzia că, nu te poți baza pe nimeni, mai ales, dacă ai trecut prin situații grele.

Îți promit că, în interiorul tău pot fi eliberate resurse inimaginabil de gratificante astfel încât, să ai acces la persoane frumoase și la un alt fel de viață.

Există alt fel de oportunități, pe care, de fapt, le poți avea.

Cum ajungem să trăim ceva ce nu ne caracterizează?

Am fost deconectați de puterea noastră, de generații întregi.

Când suntem copii, este greu să refuzăm, din cauza dependenței de adulți.

La maturitate, se poate schimba totul și te voi învăța cum.

Relația principală pe care o ai și din care decurg toate, nu se află în exterior ci, este cea pe care o ai cu tine însuți.

Am fost făcuți să considerăm că trebuie să ne subordonăm altora, pentru ca, în final, să ne ofere amabilitate, validare, siguranță și apartenență.

Când, însă, avem răni nevindecate, semnele vizibile ale acestora, vor constitui marcaje ce, îi vor invita în anturajul nostru pe cei, care, au o istorie individuală similară, deoarece, fiecare se simte bine în compania unor oameni asemănători.

Tot ceea ce vor avea de oferit sunt propriile probleme nerezolvate și nevoi nesatisfăcute.

Dacă nu te ridici, până în punctul, în care, devii un partener egal cu cei care sunt dezirabili pentru tine, asta însemnând să te ajuți și să alegi să te vindeci, atunci, tot ceea ce nu îți place în viața ta, va continua să se întâmple.

De aceea, sunt încântată să te invit în cursul meu de 3 zile, cu ajutorul căruia, vei desluși, ce ai de făcut, vei avea claritate, te vei calma și îți vei recupera forțele.

Ca întotdeauna, dacă ai o întrebare sau dorești să îmi lași un comentariu referitor la subiect, le voi citi și îți voi lăsa răspunsul meu.

Sper că, materialul pe care l-am scris astăzi te-a inspirat să îți îmbunătățești viața.

Sărbători Fericite!

La mulți ani!

Nicoleta I. Popliceanu

Descarcă gratuit Meditația Theta Healing

Lasa un comentariu

Leave A Response

* Denotes Required Field