Cum am aflat că aveam o problemă de comunicare

De multe ori avem impresia că noi comunicăm, când, de fapt, adeseori, facem tot ce putem să evităm adevărata comunicare deoarece presupune autenticitate la sânge, cum îi spun eu.

Mă prosteam destul de mult și făceam glume, la orice pas. Nu că ar fi ceva rău să fii amuzant, dar când ești trainer, predai cursuri și îți ies o mulțime de glume pe gură, ca reacție automată, nu este tocmai ok. Și nu pentru cei din sală, deoarece oamenii sunt destul de jucăuși, au un minunat simț al umorului și sunt receptivi la distracție și prostioare, dar cea pe care o dezamăgeam, eram eu însămi. Am simțit întotdeauna că în interiorul meu exista o fată liniștită, dar aveam tot felul de acte ratate, prin care, eram amuzantă și în situații în care nu doream să fiu sau spuneam lucruri pe care nu doream să le spun.

Până la urmă, bărbații au început să-mi transmită că mă comport ca ei și că nu sunt feminină. Nu știu dacă mă comportam ca un bărbat, dar, cu certitudine, vorbeam ca unul.

Eu sunt genul care se preocupă când are o problemă.

M-am întrebat destul de mult ce să fac și de ce oare îmi ieșeau lucrurile așa.

Și apropo, cum Dumnezeu să ajungi un orator bun, dacă tu vrei să spui una și spui alta?

Când eram invitată să vorbesc undeva, îmi trecea inevitabil prin cap:

„Oare o să reușesc să transmit mesajul dorit sau ce o să spun va fi o surpriză atât pentru public cât și pentru mine?”

Este o diferență între a glumi real și autentic când vrei, cât vrei și să spui exact ce vrei, cum vrei și a dori să te exprimi într-un anumit fel și să îți iasă altceva pe gură.

E ca și atunci când un tip vede o fată frumoasă și-i spune:

„Ești proastă!” în loc de „Sunt mort după tine!”.

Până într-o zi, când, dau peste o carte de dezvoltare personală: „Puterea autenticității” de Mike Robbins, în care, găsesc un fragment referitor la problema mea.

Autorul atrage atenția că dacă glumim în toate situațiile și evităm să spunem ce am dori să zicem de fapt, face parte din mască și că, în modul acesta, ne ascundem fricile, nesiguranțele și alte sentimente reale, pentru a evita să ne simțim vulnerabili.

În momentul în care am citit informația, ceva în mine s-a transformat, am simțit o liniște profundă și senzația că m-am reconectat cu o parte frântă din interiorul meu.

Am început să vorbesc mai frumos, mai sincer și ca un răspuns neașteptat, oamenii din jurul meu, au început să o facă și ei.

Am învățat o lecție prețioasă și anume, că nu trebuie să subestimăm capacitatea de toleranță și compasiune a celorlalți și că cel care face cea mai mare dramă din anxietatea și ciudățeniile sale ești chiar tu însuți.

În rest, oamenii sunt mai înțelegători decât ți-ai putea imagina.

Nicoleta Popliceanu

Descarcă gratuit Meditația Theta Healing

Lasa un comentariu

Leave A Response

* Denotes Required Field