Critica este impersonală

Astăzi am primit întrebarea:
— Care-i povestea ta?
Eu cred că, niciunul dintre noi nu are o singură poveste.
Majoritatea dintre noi, putem avea mai multe.
Eram, probabil, în clasa a VI-a și, profesoara își făcea datoria.
Dintr-o dată, observ cum colega mea de bancă citește, pe furiș, o carte mare cu ilustrații, pe care o ținea pe genunchi.
Am întrebat:
— Ce-i aia?
La pauză, mi-a citit un pasaj nespus de frumos. Mesajul acela era atât de frumos încât, un întreg Univers s-a deschis în spiritul meu.
Mi-a explicat că era Mark Twain și, că, era o aventură pentru copii.
Și nu a fost doar acel fragment ceea ce m-a răpit ci, și modul de prezentare al fetiței.
Îi tuna glasul de mândrie și îi scânteiau ochii de bucurie, pentru că găsise o cale de a-și ascuți armele inteligenței.
De acum încolo, avea idei și cunoștințe biografice despre autorii mari.
În acea secundă, am decis că, mă voi înscrie la bibliotecă și voi împrumuta toate cărțile adecvate vârstei mele, pentru a o depăși la învățătură, pe această copilă cu minte sclipitoare.
Ani de zile, mereu, ea lua premiul întâi, iar eu, pe al doilea.
Într-un final, zarurile s-au dat complet de partea mea.
Eram în clasa a VIII-a și am terminat cu cea mai mare medie din an.
Ca și cum nu ar fi fost suficient, luasem primul 10 din istoria didactică a profesoarei de fizică, renumită pentru asprimea și severitatea ei.
Aceasta, uluită de lucrarea mea perfectă, cum a definit-o, a intrat prin toate sălile de curs, pentru a le spune colegilor de catedră ce capacități remarcabile am.
A fost suficient cât, să mă facă populară, în toată școala.
Înainte însă, m-am trezit, într-o zi, cu copila mea dragă la ușă.
Purta sub brațele delicate și cafenii, un teanc de foi A4 scrise.
Am gândit că, probabil, erau temele noastre de casă.
Mi le-a trântit sfidător, spunându-mi:
— Am scris o nuvelă!
Oh, Doamne!
A scris o nuvelă!? Și nu are nici 14 ani!!!
Mi-a lăsat manuscrisul, își dorea să obțină părerea mea.
După ce a plecat, am citit, fără întrerupere, tot.
În zilele următoare, m-am apucat de scris. Trebuia să fiu mai bună decât ea.
Constatând, la o întâlnire ulterioară, că aveam și eu o nuvelă, i-au scăpărat ochii negri și, zâmbind, a exclamat:
— Ha ha! Te-ai luat după mine!
Anii s-au scurs și, eu și colega mea, devenită prietena mea, între timp, am ajuns la licee diferite iar, încet-încet, legătura noastră înduioșătoare, s-a stins.
Iată-mă, la 19 ani, cu brațul plin de foi acoperite de poezii, înștiințându-l pe tata că, doream să mă fac scriitoare.
Pentru mine, autorii de opere literare, se ridicau deasupra muritorilor de rând, erau nobili, erau personalități grandioase – giganții acestei lumi.
Ce zeflemea mi-am luat!
Cursul ascuns al destinului și-a urmat planurile tăcute și, în 2017, am publicat Vindecă-ți viața vindecându-ți copilăria.
Există o lecție în această istorioară: oamenii nu știu ce poți tu și nici tu nu știi ce pot ceilalți.
Cu toate acestea, timpul are puterea de a ne așeza pe toți, la locurile care ni se cuvin.
Critica nu este personală, dacă nu îl cunoști pe cel care îl judeci. În acest caz, este impersonală.
Nicoleta I. Popliceanu

Descarcă gratuit Meditația Theta Healing

Lasa un comentariu

Leave A Response

* Denotes Required Field