Despre suferința din dragoste

În cariera mea de trainer de dezvoltare personală, sute de oameni s-au așezat pe un scaun în fața mea, din sute de motive diferite. Unul, durerea intensă după o despărțire sentimentală.

Aceste finaluri de povești ne pot lăsa cu cicatrici și afectați, deoarece sunt o dovadă că nu suntem plăcuți, suficient de buni, poate că nu suntem ca toți ceilalți. Nevoia noastră de a fi iubiți și de a ne conecta este primară, de aceea, simțim că murim dacă relațiile noastre se rup, dacă lucrurile nu funcționează, dacă suntem respinși sau umiliți.

Noi am trăit în triburi odată, în comunități închise, în care supraviețuirea noastră a depins de un grup de oameni și, să nu fii acceptat în sânul unei astfel de organizări, să fii exilat, a însemnat o amenințare pentru viața ta și să fii expus unui animal sălbatic, membrilor agresivi și ucigași ai unui trib dușman sau altor pericole.

Toate comportamentele noastre sunt concepute să ne asigure siguranța, iar să ai prieteni sau o comunitate care te place, în trecut, a dus la o creștere a șanselor de a rămâne în viață.

Acesta este motivul pentru care copiii paralizează când sunt hărțuiți la școală de mai mulți colegi sau când un singur individ este atacat  de o mulțime.

Structura primitivă a oamenilor se asigura că  nu se aventurau prea departe de teritoriul pe care trăiau, nu își asumau riscuri și aparțineau unei forme de organizare socială.

Când suntem dați la o parte, neapreciați, excluși se activează aceste mecanisme bazale din interiorul nostru și pot declanșa reacții emoționale intense.

Dar ceea ce a fost valabil atunci, nu mai este în prezent.

Pe parcursul vieții, cu toții am întâlnit multe respingeri și am supraviețuit.

Nu te-a ucis faptul că nu ai fost primit într-un grup sau că nu te-a păstrat un partener sentimental.

Același lucru se poate observa și în sânul familiei.

Pentru copil, este, în mod cert, înfricoșător să nu te iubească părinții.

Când suntem copii simțim că vom deceda fără iubire și fără oameni.

Dacă ai crescut neprimind suficientă dragoste, plecarea celuilat din cuplu va reactiva și acele răni, făcându-te să te simți foarte rău.

Câteodată, cu acela/aceea se aliază câțiva prieteni sau cineva din familie și te pot contacta pentru a te înțepa cu diverse.

În astfel de situații, creierul tău primitiv s-ar putea să îți spună că ești fragil și vulnerabil din cauză că, așa era individul sălbatic izolat, cu mulți ani în urmă.

Este foarte ușor să fim înșelați de aceste înregistrări vechi care ne alimentează cu minciuni dar, adevărul este că, oamenii sunt foarte rezistenți și în această etapă a istoriei, pot să supraviețuiască fără iubire și să treacă de foarte multe respingeri.

Părțile primare din tine îți pot spune prostii:

  • Dacă nu ne împăcăm, voi muri!
  • Nu voi putea trece peste asta!
  • Ceilalți îl manipulează să nu fim împreună!
  • Mă iubește (în pofida faptului că nu mai vrea să fie cu mine)!

Adultul din tine, se va opri și va folosi rațiunea.

  • Sunt în 2019, nu voi muri fără acest bărbat/această femeie!
  • Pot găsi pe cineva și mai bun!
  • Mă iubesc pe mine însămi/însumi.
  • Sunt o supraviețuitoare.

Uneori, am avut la telefon câte o clientă și ea îmi spunea:

  • Nu mai pot, nu mai suport! Sunt la pământ!

Eu răspundeam:

  • De ce zici că ești la pământ? Fie stai pe un scaun, fie în picioare, din moment ce  m-ai sunat.

Și, de ce spui că nu mai suporți și că nu mai poți? Dacă nu ai mai fi putut îndura, te-ai fi dat cu capul de pereți sau ai fi murit, dar constat că poți să dai un telefon și să stăm de vorbă!

Noi avem 3 urechi, două fizice și una uriașă, a subconștienului.

El recepționează aceste decretări pe care le faci și le lansează în acțiune, în felul acesta amplificându-ți durerea.

  • Mă simt neputincios.
  • Alte femei sunt mai frumoase ca mine.
  • Nu sunt suficient de bun.
  • Este o problemă cu vârsta mea.
  • Nu mă vrea nimeni.
  • Nu mai găsesc pe nimeni.
  • O să mor de singurătate.
  • Nu pot să slăbesc.
  • Nu am noroc în dragoste etc.

Durerea ta este compusă din teama primordială de moarte, de carențele afective din copilărie și de tiparele de gândire, cum sunt și cele de mai sus, deși este ușor să o pui pe seama pierderii dragostei romantice.

Ca femeie care trăiește într-o foarte mică măsură durerea sentimentală, tiparele mele mentale sunt următoarele:

Planeta este o familie imensă, în care, întotdeauna voi găsi oamenii minunați cu care putem construi lucruri frumoase.

Sunt o femeie interesantă, extraordinară, cu un caracter deosebit, educată și muncitoare (………..aici adaug și alte calități), este o binecuvântare pentru oricine să mă aibă în viața sa.

Dacă un bărbat mă lasă,  nu-i destul de bun pentru mine (sunt cât se poate de sinceră, chiar așa gândesc), prin urmare, nu am nevoie de așa ceva.

Oamenii care fac lucruri rele sunt mici, slabi, nu reprezintă o provocare pentru mine. Cad singuri în cursa întinsă, eu ies întotdeauna învingătoare.

Nimeni nu îi poate manipula pe ceilalți împotriva mea, resursele mele de a transmite adevărul, echilibrul și toate semnalele pozitive sunt mult mai mari.

Când alegi să îi spui subconștientului că alte persoane îl vor influența împotriva relației voastre, le dai forță, mintea ta te va crede și se va bloca, din moment ce chiar tu îi spui că nu ai ce face și că ei sunt mai puternici.

Genul acesta de atitudine mentală mă face să nu doresc bărbați care nu mă doresc pe mine și să nu mă simt atrasă de cei care nu mă apreciază. Suferința nu este admisă.

 

Nicoleta Popliceanu

 

Descarcă gratuit Meditația Theta Healing

Lasa un comentariu

Leave A Response

* Denotes Required Field