Fantome, spirite demonice, casă bântuită

Imagine fetiță fantomă pentru articolul referitor la fantome

Fantome și spirite demonice

Să fii atacat de o fantomă poate fi o experiență terifiantă dar când un spirit provoacă răni fizice unei persoane iubite, lucrurile se schimbă.

Am început să studiez spiritualitatea în 2012. Până în acel an, nu credeam, cu adevărat, că există fantome, îngeri sau alte fenomene supranaturale.

Participând, în acel an, la două inițieri, mi s-a deschis cel de-al treilea ochi și, în anul 2013, fiind cazată într-un hotel vechi din Zagreb, am observat o formațiune neregulată de ceață, în aerul din camera, în care m-am cazat.

Mai târziu, din 2015, energiile altor entități au apărut în apartamentele unor persoane pe care le vizitam, în imobile vechi, turnuri medivale, muzee sau în locuința mea.

Unele sunt pașnice și par să nu interacționeze cu oamenii, altele – dimpotrivă, se manifestă în planul fizic, își folosesc forța pentru a muta sau răsturna obiecte ori pentru a cauza spaimă și leziuni fizice.

Tipuri de spirite dintr-o casă bântuită

  1. Fantome – sunt suflete de oameni care, după moarte, refuză să se ducă la Creator și rămân pe Pământ.
  2. Spirite demonice – mult mai puternice, pot cauza daune.

Cauze

  1. Tulburările de personalitate

Din cauza trăsăturilor negative din timpul vieții, cum ar fi: violența sau impulsurile criminale, după deces, unele spirite de origine umană se întorc unde au trăit și exprimă aceleași caracteristici, față de noii proprietari ai casei sau apartamentului în care se află.

Aceste fantome pot arunca bebelușii pe jos, pot strânge adulții de gât și îi pot împinge pe scări.

Pot fi furioase și produc frică.

  1. Gelozia

Un cuplu vesel obișnuia să frecventeze barurile. Petrecându-și seara într-un local vechi, cei doi îndrăgostiți au adus acasă un spirit de bărbat, atras de faptul că, femeia semăna cu o fostă iubită a spiritului, din timpul vieții.

Odată stabilit în căminul celor doi, acesta îl ataca pe partenerul femeii din gelozie, încercând să determine divorțul.

  1. Confuzia

Din cauza unor morți traumatice, unele fantome nu realizează că și-au pierdut viața și rămân captive în zona în care s-au aflat dinainte de moarte.

Ele se simt deranjate când locuința se vinde, iar noii proprietari încep renovările. Nu înțeleg de ce s-au mutat aceștia acolo și de ce fac modificări pe proprietatea, pe care, fantoma o consideră ca fiind a sa.

Din acest motiv, recurge la intimidare și atacuri.

  1. Altruismul

Există fantome care și-au pierdut viața într-un accident, într-un incendiu sau ca victime ale unei crime. Ele apar pentru a le oferi protecție noilor locatari. Vin cu atenționări, pentru a preveni repetarea tragediei prin care au trecut.

  1. Solicitarea de ajutor

Dacă și-au găsit sfârșitul într-un mod teribil, fantomele prinse în scenariul accidentului se înfățișează oamenilor, pentru a cere ajutorul.

Căzând pe scările vilei sale, o bătrână și-a dat suflarea, în urma unei lovituri fatale la cap. Tânăra familie care s-a mutat în clădire, obișnuia să vadă stafia unei doamne în vărstă îmbrăcată într-o rochie în stil victorian, coborând treptele, alunecând și, în urma izbiturii, șiroindu-i sângele din craniu.

Soții au apelat la un medium care a trimis năluca în lumea de dincolo, eliberând definitiv  holul în care scena de groază se repeta des, de arătarea stranie.

Prezențele imateriale umane pot coexista cu spiritele demonice, sub același acoperiș. În astfel de circumstanțe, primele se pot implica în protecția persoanelor stabilite în acel spațiu.

În planul fizic, spiritele pot:

  • închide și deschide uși sau ferestre;
  • stinge și aprinde lumini;
  • mișca și manipula lucruri;
  • lăsa urme sau amprente uscate ori umede;
  • scoate zgomote sau sunete animalice;
  • vorbi cu oamenii;
  • să strige pe nume pe cineva;
  • emana mirosuri;
  • lua forme diferite;
  • intra în visele noastre;
  • transmite gânduri negative;
  • pricinui depresia;
  • cauza pene scurte de curent;
  • declanșa un cutremur minor;
  • provoca accidente.

Care sunt experiențele corelate cu spiritele pe care le invocă oamenii?

Nu se simt singuri acasă.

Încetul cu încetul, mai mulți membri ai familiei observă activități stranii. Cu trecerea timpului, acestea cresc în intensitate.

Aud ciocnituri sau bătăi în fereastră, mobilier, ușă etc.

Au impresia că se plimbă un intrus prin casă sau în pod.

Au bănuiala că îi urmărește sau îi privește ceva sau cineva.

Aud șoapte.

Văd aburi, ceață, umbre, siluete sau forme omenești ori monstruoase transparente. Acestea sunt mai puțin sau mai mult întunecate și fac pași prin încăperi, plutesc sau zboară.

Privesc în oglindă, alături de chipul propriu, o figură umană sau de o altă natură. Aceasta dispare instantaneu sau reproduce aspectul cuiva drag. De pildă, treci pe lângă copilul tău în living, iar când ajungi în dormitor îl găsești acolo, din cauză că, prima imagine nu este reală, spiritul putând să se deghizeze cum dorește. Face asta pentru a obține atenția ta sau pentru a te înșela.

Victimele se pot îndoi de sănătatea lor mintală.

Spiritele pot prelua controlul asupra corpului, minții sau emoțiilor noastre. Posesia poate fi temporară sau prelungită. Este modul în care le comunică mesaje celor care se află la fața locului.

Individul în cauză, nu își amintește ce a făcut și ce a spus.

După săptămâni de stres privind întâmplările misterioase, nivelul anxietății crește insuportabil și cei afectați de entitățile paranormale, ajung în punctul în care, solicită ajutor.

Ce se poate face?

  1. O metodă eficientă este să folosești o cățuie, un obiect de metal sau de lut, în care se arde cărbune bisericesc și tămâie.
  2. Apelează la un preot sau la o persoană specializată în astfel de probleme.
  3. Participă la Cursul ThetaHealing Bază pentru a învăța cum să realizezi chiar tu procedura.

Portaluri

4. Caută portaluri în casă (vortexuri prin care spiritele pot circula).

În acest scop, se poate folosi un pendul, care va începe să se rotească puternic deasupra unor astfel de modalități de trecere dintr-o dimensiune în alta.

Dacă punctul de origine al portalului este într-un loc unde se află entități malefice, adăpostul tău va fi constant invadat de prezențe nedorite.

Asemenea deschideri în spațiu și timp sunt cauzate de o schimbare cantitativă a energiei.

Zonele de război și spitalele sunt pline de astfel de conexiuni cu lumea de dincolo.

Evenimentele geologice uriașe pot penetra vălul ce separă a treia dimensiune de celelalte.

Portalurile se pot forma și în interiorul ființelor umane.

Orice descărcare atipică de energie negativă sau pozitivă, poate genera canale de călătorie între lumi.

Mizeria, abuzurile acute, viciile, conflictele și negativitatea intensă desfășurate repetat, cauzează astfel de manifestări.

Calitatea energiei determină tipul de ființe imateriale care se vor deplasa prin portal.

Câteodată, cineva poate produce neintenționat unul, printr-o asociere nefericită de obiecte: oglindă ciobită, colț și pantofi.

Pentru a te proteja de fluxul de vizitatori nedoriți spune o rugăciune și solicită închiderea portalurilor. Aternativ, folosește meditația, comanda de încheiere a portalului și vizualizarea.

Este recomandat să faci și să menții curățenia, deoarece haosul favorizează activitățile paranormale.

Nicoleta I. Popliceanu

Dacă ai întrebări referitoare la subiect, le poți adresa la secțiunea de comentarii de sub acest articol.

Descarcă gratuit Meditația Theta Healing

Lasa un comentariu

2 Comments

  • Cristina

    Reply Reply 18/12/2019

    Bună ziua, Nicoleta. Pendulul pentru cautare vortexuri, trebuie sa fie dintr-un anumit material sau sa aibe o anumita forma?
    Multumesc anticipat!

    • Bună seara, Cristina! Eu nu am un pendul profesionist și folosesc un lănțișor cu medalion. Cu cât instrumentul este mai bun, cu atât este mai ușor să obținem rezultate.

Leave A Response

* Denotes Required Field