Frica de a nu reuși – Terapia RRL

Tot ceea ce vrem în viață este influențat de felul în care ne gândim că ne va face să ne simțim.

Creierul oamenilor este controlat de ceea ce asociază cu plăcerea și durerea.

Să ne apropiem de stimulii care ne fac bine și să ne îndepărtăm de cei care ne fac rău este chiar esența instinctului de supraviețuire.

Ori de câte ori experimentezi plăcerea, subconștientul tău stochează rapid cauza și ți-o va reaminti, de fiecare dată când vei avea nevoie de o stare bună.

Când suntem copii, zilele de naștere sunt celebrate cu tort, iar la maturitate, multe persoane, când trec prin momente grele, consumă dulciuri, din cauză că, mintea își amintește bucuria legată de o prăjitură specială.

Când experimentezi durerea, psihicul tău caută și mai tare motivul. Îl fixează puternic în sistemul tău și se organizează cu toate forțele de care dispui, pentru a preveni să se mai întâmple ceea ce te-a făcut să suferi.

Ești programat să te orientezi constant spre ceea ce te face fericit și să fugi de tot ceea ce te afectează fizic sau emoțional.

Evitarea factorilor ce pot distruge omul este modul în care am supraviețuit pe această planetă și sistemul tău de apărare acționează mai mult pentru a înlătura elementele ce te-ar putea leza decât pentru a găsi surse ale fericirii.

Schimbând ceea ce conectezi cu plăcerea și durerea, te vei opri din a ocoli situațiile de care ai nevoie pentru a trăi o viață mai împlinită și a obține succesul.

Un blocaj pe care l-am întânit frecvent la clienții mei este frica de a nu reuși.

Unii nu își schimbă jobul deoarece se tem că nu ar fi destul de buni în altceva.

Am lucrat cu o femeie interesată de o carieră în industria muzicii, însă nu a luat niciodată lecții de canto. Am întrebat-o:

— De ce nu faci nimic, în această privință?

Ea mi-a răspuns:

— Dacă va fi greu și nu am talent?

Am știut că nu va deveni cântăreață, dacă va continua să alăture acestei profesii efortul și sentimentul că, munca ei va fi de proastă calitate.

Dacă te atrage arta, scrisul, vorbitul în public, muzica sau dorești să îți schimbi domeniul de activitate, ideea că nu vei fi suficient de bun te va face să ocolești ceea ce vrei să faci.

Ne dăm, adeseori, mesaje confuze spunându-ne că, aspirațiile noastre ne pot aduce fericire, dar, și, că, ne pot răni.

Semnalele mixte ne dau probleme imense, deoarece, nu putem simultan să ne îndreptăm spre o țintă și să fugim, în același timp, de aceasta.

Ele ne afectează starea psihică și comportamentul.

Dacă îți închipui cât de minunat este să ai o relatie de iubire dar, în același timp, recapitulezi despărțirea dureroasă prin care ai trecut ultima dată, ești închis într-un cerc.

Dacă vrei să arăți bine dar ești convins că pâinea este necesară, că vei suferi dacă nu o mai consumi, că a ține dietă și a face sport produc mult disconfort, rămâi supraponderal.

Dacă îți dorești mult un anumit lucru în viață și nu îl ai este pentru că, alături mai multă durere procesului de a-l obține decât satisfacție, dacă îl ai.

Când nu acționezi într-o direcție necunoscută, iar la bază se află convingerea că nu vei face o treabă excelentă, poți modifica perspectiva respectivă cu această afirmație pozitivă:

 

Tot ceea ce nu funcționează mă apropie de talentele și abilitățile mele reale.

 

Dacă testezi o activitate nouă și constați că nu ai rezultate remarcabile, asta înseamnă că, vocația ta și locul tău sunt într-un alt domeniu.

Fiecare om vine pe lume cu o misiune unică și vei face o treabă fanastică, când vei descoperi jobul ideal pentru tine.

Nicoleta Popliceanu

Descarcă gratuit Meditația Theta Healing

Lasa un comentariu

Leave A Response

* Denotes Required Field