Nu o să atragi niciodată realitatea dorită cu o identitate falsă

Falsa identitate apare în primii ani ai vieții, când părinții îți arată versiuni umane alterate.

Dinamicile dintre oamenii pe care îi observi sunt incorecte, iar tu înveți neadevăruri.

Ce persoane atragem când avem o identitate falsă?

Nicidecum o regină și nicidecum, regele inimii tale.

Fetițele învață falsul feminin, iar băieții falsul masculin.

Noi, toți, ne trezim cu bagaje ale trecutului, povești și o istorie pe care, dacă nu le rezolvăm și nu vedem peste nivelul conștiinței de victimă, aceste scenarii ale vieții vor atrage vibrațional persoane similare.

Problemele vor fi activate frecvent și când butoanele ne vor fi apăsate, vinovăția va fi dată pe altcineva.

Tipologie – Omul

Cel care crede că este doar un om are o concepție pe care a primit-o când era mic.

Se simte pierdut.

Crede că lumea nu are nimic pentru el.

Se poziționează ca fiind vulnerabil.

Nu se simte valoros.

Se consideră expus bolii, morții, condițiilor vitrege.

Este temător.

Acesta este nivelul de conștiință al victimei.

Adevărul este că, ești scânteie divină; viața ta este definită de vibrațiile credințelor tale.

Informațiile greșite pe care le-ai acceptat, pot fi schimbate.

Când înțelegi că, Dumnezeu te-a creat și te susține dacă te conectezi la El, urci la o altă scară a conștiinței.

Când îți dai seama care-i adevărata natură a ta, nu te mai simți restricționat și rezonezi cu tipuri foarte diferite de oameni.

Mintea neperturbată de iluzii, permite să curgă prin tine inspirația și creativitatea.

Poți deveni un canal, pentru a construi tot ce-i mai bun în viață.

Noi împiedicăm forțele vieții, să aibă grijă complet de noi, să ne protejeze și să ne hrănească nevoile.

Acestea sunt dispoziții date de Dumnezeu, pe care nu le accesăm, când falsa identitate ne spune că, suntem singuri pe lume și, că, sursa siguranței noastre suntem noi înșine.

Frica duce la distrugere, deoarece, omul neliniștit atacă.

O personalitate care nu este falsă trăiește în deplinătate.

Este plină de concepții corecte și completă.

Nu se agață cu disperare de ceilalți, pentru împlinire.

Știe că, este un proces care începe în interior.

Interiorul creează exteriorul.

O identitate falsă te usucă și extenuează.

Te irită și este goală.

Ajungi să nu știi ce să faci.

Corpul ți se dezhidratează.

O identitate autentică este bogată în energie și plină.

Este receptivă pentru bine; pentru frumoasele provizii pe care Dumnezeu le are pentru noi.

Ca femeie, poți să realizezi multe pentru tine dar, nu toate acțiunile îți fac bine.

Când încerci să îi schimbi pe alții, plătești un preț. Te costă multă energie.

Când ridici tonul pentru a controla lucrurile, tot din cauza fricii, corpul tău canalizează o altă energie pentru care nu a fost conceput și se deteriorează.

Este suficient să te bazezi pe tine și să-i furi rolul Creatorului și psihicul tău se crapă sub imensitatea presiunii.

Sentimentele de siguranță și de putere vin când lași la o parte scopurile și acțiunile pentru care nu ai fost proiectat.

Poți face tot ce-i benefic pentru tine, dar când reușești în acțiuni care nu îți erau destinate, te îmbolnăvești de frică și de anxietate.

Ceea ce faci este bine, dacă-i precedat de o stare de calm.

Nu pot să mă simt liniștită, dorind să mă transform în girafă și să duc o existență de girafă. Psihicul meu știe asta.

Dacă faci ce trebuie, te simți bine, fericit, susținut.

Eliberarea gândurilor și acțiunilor greșite, va face spațiu în tine pentru revelații divine și expresiile lor, în realitatea ta.

Ești copleșit doar dacă ai îngurgitat prea multe credințe negative și ai practicat prea multe acțiuni nesănătoase pentru tine.

Când te schimbi, apar din senin, circumstanțele și ajutoarele cu care se potrivește noua ta versiune.

Este ceva atât de frumos.

Să lăsăm să se disipeze forme de a fi ce te prejudiciază.

Descarcă gratuit Meditația Theta Healing

Lasa un comentariu

Leave A Response

* Denotes Required Field